- Email: psiholog@oanasavin.ro
- +40722299322
Teoria atașamentului și stilurile de atașament
Conform teoriei atașamentului lui John Bowlby, medic pediatru, psihiatru și psihanalist, pe la 2-3 luni bebelușul este capabil să se atașeze de o figură zâmbitoare. Activarea comportamentului de atașament se face însă la 5-6 luni de viață, când copilul își face o hartă a prezenței părintelui. Asta înseamnă că simte când părintele lipsește și când se întoarce. Între 9-12 luni copilul se îndepărtează de îngrijitor, dar verifică din când în când dacă acesta este prezent. Între 1-2 ani, copilul își caută mama când este în preajma străinilor. Între 2-3 ani, copilul acceptă și substitute persoană de atașament. Concluzia specialiștilor este că până la 3 ani, copilul ar trebui să aibă o bază securizantă de atașament. Această securitate emoțională își va pune amprenta asupra vieții lui într-o foarte mare măsură: încrederea în sine, reușita personală, relațiile sociale pe care le va stabili ulterior, toate țin de baza de siguranță (atașare) dezvoltată în copilăria mică.
Cultivarea unui stil de atașament sigur încă din primii ani de copilărie presupune, în primul rând, ca părinții să fie disponibili din punct de vedere emoțional, pe cât de mult posibil pentru nevoile copiilor lor. Stilurile de atașament care se formează în copilărie sunt:
• Securizant/sigur: Eu sunt bine, Tu ești bine. În cazul acestui tip de atașament, părintele este prezent, disponibil și răspunde nevoilor copilului. Îl iubește necondiționat. Nu critică, ci încurajează copilul. Îi respectă alegerile/părerile. Îi fixează limite rezonabile. Este empatic, previzibil și constant în decizii. Rezultatele acestui comportament securizant se regăsesc la copil în sensul în care are încredere în sine, se simte în siguranță cu sine și în lume. Devine comunicativ și cooperant. Învață autonomia și curajul. Învață să exploreze mediul și să experimenteze. Este vesel, relaxat, fericit.
• Anxios-ambivalent: Eu nu sunt bine, Tu ești bine. Părintele este anxios, agitat, critic, hiperprotectiv, imprevizibil, inconsecvent. Copilul va crește nesigur, obedient, confuz, manipulator, minciunos. Va fi irascibil, agitat, furios și va rămâne centrat pe propria persoană și propriile nevoi.
• Evitant: Eu sunt bine, Tu nu ești bine. În acest caz, părintele iubește condiționat (dacă copilul este cuminte), este ostil, rigid, critic, invaziv, exigent, cu aversiune pentru contactul fizic. Copilul acestui tip de părinte se va simți respins, va fi nesigur, neagă nevoia de relații, nu poate fi empatic. Învață să se autoconțină, fără să împărtășească cuiva trăirile sale.
• Dezorganizat: Eu nu sunt bine, Tu nu ești bine. În acest caz, baza de siguranță (părinte, tutore, institutor) abuzează/traumatizează copilul. Părintele este înfricoșat, ostil, periculos, abuzator, poate suferi de o boală psihică. Copilul este agitat, cu tendințe agresive. Îngheață fizic și emoțional, are tendința de izolare. Strategia copilului reflectă un colaps. El este îngrozit și simte că este în pericol, dar rămâne fără soluție.
Ce e de făcut?
Este foarte important să recunoaștem propriul stil de atașament, pentru a ne înțelege punctele forte și vulnerabilitățile într-o relație, întrucât stilul de atașament influențează modul în care relaționăm, inclusiv în selecția partenerilor noștri. Tipul de atașament influențează modul în care fiecare dintre noi reacționează la propriile nevoi și cum alege să le îndeplinească. De exemplu, un adult cu un stil de atașament sigur va fi încrezător și capabil să interacționeze ușor cu ceilalți, răspunzând atât nevoilor proprii, cât și ale altora. Formarea unui stil de atașament securizant presupune dezvoltare personală, prin construirea de unor abilități specifice de a:
• dezvolta relații împlinite cu ceilalți;
• menține un echilibru emoțional;
• explora lumea;
• face față stresului;
• ne simți în siguranță;
• ne bucura de propria persoană și a găsi împlinirea alături de ceilalți;
• ne reveni după dezamăgiri sau evenimente neplăcute.
Identifică propriul stil de atașament
Completează chestionarul lui Collins și Read (Adult Attachement Scale) și evaluează în ce măsură afirmațiile te caracterizează pe tine în general și modul tău de a simți. Fiecare afirmație trebuie evaluată pe o scală în 5 trepte: 1-dezacord puternic, 2-dezacord parțial, 3-nu știu, 4-acord parțial, 5-acord puternic. Se calculează media aritmetică a scorurilor obținute la fiecare stil de atașament și se obțin astfel trei scoruri, câte unul la fiecare tip de atașament (securizant: afirmațiile 3, 4, 7, 13, 14, 17, evitant: afirmațiile 1, 2, 5, 15, 16, 18 și anxios ambivalent: afirmațiile 6, 8, 9, 10, 11, 12). Se consideră predominant stilul de atașament pentru care scorul obținut este cel mai mare, deoarece nu există tipuri pure, fiecare persoană având tipul ei specific de atașament.
1. Mă simt neplăcut să ajung să depind de alții.
2. Oamenii nu sunt niciodată acolo unde ai nevoie de ei.
3. Mă simt în largul meu atunci când depind de alții.
4. Știu că ceilalți vor fi acolo unde am nevoie de ei.
5. Îmi este greu să am încredere în ceilalți.
6. Nu sunt sigur că pot avea întotdeauna încredere că ceilalți vor fi acolo unde am nevoie de ei.
7. Nu mă îngrijorez frecvent că voi fi abandonat.
8. Adesea îmi este teamă că de fapt partenerul nu mă iubește.
9. Mi se pare că ceilalți sunt rezervați în a-mi deveni apropiați pe cât mi-ar plăcea mie.
10. Îmi este teamă adesea că partenerul nu vrea să rămână cu mine.
11. Îmi doresc o comuniune completă cu o altă persoană.
12. Dorința mea de comuniune îi sperie câteodată pe ceilalți.
13. Mi se pare relativ ușor să mă apropii de ceilalți.
14. Nu mă îngrijorez frecvent că cineva mi-ar putea deveni prea apropiat.
15. Mă simt oarecum stingherit să fiu apropiat cu ceilalți.
16. Mă irită ca cineva să vrea să îmi devină prea apropiat.
17. Mă simt în largul meu când ceilalți depind de mine.
18. Adesea iubitul meu vrea să fim mai intimi unul cu celălalt decât mă simt eu bine.
