- Email: psiholog@oanasavin.ro
- +0722 299 322
Simțirea în corp a emoțiilor: furie, iubire, durere, ură
Emoțiile sunt complet naturale pentru noi și fac parte din funcționarea umană normală și sănătoasă. Uneori, aceste emoții ne fac să ne simțim mai completi. Ele ne ajută să recunoaștem lucrurile care sunt importante în viață, ne racordează la frumusețe și dreptate, ne ajută să ne conectăm cu oamenii, animalele și natura, ne susțin creativitatea și sunt cea mai deplină expresie a sinelui nostru uman. Chiar și atunci când sunt dureroase, ele ne conectează la demnitatea noastră umană și ne oferă putere.
Alteori, emoțiile, în special cele care se manifestă intens, care tot continuă, nu par atât de utile. Au o legătură cu lucruri care par importante, dar, în realitate, ne țin blocați, iar viața nu poate funcționa bine și nu ne oferă nicio putere sau speranță.
Trăirile puternice, precum furia, sunt explicate în metoda constelațiilor familiale printr-o mișcare timpurie către părinți, care a fost întreruptă și copilul nu a putut merge mai departe. Această furie protejează copilul de durerea lipsei de iubire pe care a simțit-o. Ea poate fi înțeleasă ca fiind cealaltă față a iubirii. Încurajarea exprimării acestei furii, n-ar face altceva decât să recreeze ceea ce s-a întâmplat în trecut, iar mișcarea către părinte este încă întreruptă. Lăsând să iasă la suprafață această furie, experiența este repetată, dar nu este rezolvată.
Această furie creează iluzia de a fi deasupra părintelui său, dar de fapt, copiii se pedepsesc pe ei înșiși pentru aceste emoții. Exprimarea acestei furii este un mecanism de apărare. Dacă persoanei nu-i este permis să-și manifeste furia, atunci ea devine capabilă să intre în contact cu ceea ce se află dincolo de ea, adică iubire și durere.
Emoțiile iubirii și durerii merg împreună. Iubirea este mult mai dureroasă decât furia; este cea mai dureroasă dintre toate, pentru că este simțită împreună cu sentimentul unei totale neputințe.
Când îmi exprim furia, îmi neg neputința. Nu sunt conștient de ea. Fraza vindecătoare care trebuie rostită în aceste momente este: „te rog”, „tați, te rog”, „mami, te rog”. Aceste cuvinte ascund o mare durere, dar și forță în spatele lor, în comparație cu o ieșire de furie.
Dacă ne referim la emoția de ură – aceasta leagă victima de agresor. Victima se eliberează de agresor, atunci când se retrage și redă agresorului responsabilitatea faptelor sale, aceasta fiind și o formă de respect. Retragerea din fața agresorului și a faptei sale dă forță și astfel persoana devine capabilă să acționeze. Acele victime care rămân indignate și persecută la rândul lor, devin agresori, iar fanteziile lor de pedeapsă și răzbunare sunt uneori mai grave decât fapta agresorului.
Lumea emoțională a unei persoane diferențiate este bogată în senzații corporale și vine împreună cu capacitatea de a simți și înțelege emoțiile resimțite în corpul său. Corpul este spațiul în care sunt trăite emoțiile. Ele sunt experimentate în întregul corp, însă există o serie de zone, în care anumite tipuri de emoții se simt cel mai puternic. Astfel, în regiunea pelvisului și a abdomenului inferior, se poate simți frica, pe de o parte, dar și siguranța, pe de altă parte. În zona pieptului și gâtului, se poate simți tristețea, durerea, dar și iubirea. Când facem munca de diferențiere, simțirea sentimentelor noastre devine mai pură și mai clară. Corpul nostru devine un instrument exact pentru a ne cunoaște sentimentele noastre, dar și pe ale celorlalte persoane. Când ne curățăm sistemul emoțional, adică încetăm să mai exprimăm emoții secundare (folosite ca mecanisme de apărare împotriva emoțiilor primare, care sunt prea dureroase) și refuzăm să ne asumăm emoții sistemice (care aparțin altor membri din sistemul familial), capacitatea noastră de a ne simți și înțelege propriile sentimente, dar și emoțiile celorlalți, devine mai precisă și mai rafinată. În loc să reacționeze automat la sentimentele, nevoile emoționale și proiecțiile celor din jur, persoana diferențiată este capabilă să le simtă, fără a reacționa la ele, iar prin intermediul lor să se înțeleagă pe sine și pe ceilalți.
Emoția se simte în corp, iar înțelegerea se face prin gândire. Răspunsul se face din alegere asociată cu atenție, integritate și conștiință. Este necesar să încurajăm aceste abilități, prin:
– oprirea exprimării emoțiilor secundare;
– clarificarea în privința sentimentelor care îi aparțin cu adevărat persoanei, prin refuzul de asumare și exprimare a emoțiilor care nu îi aparțin;
– practica conectării cu corpul și a ascultării mesajelor și propriei intuiții.
Metoda constelațiilor familiale sprijină calea către exprimarea emoțiilor primare. Acest lucru ne ajută să integrăm experiențele traumatice, care încetează să fie repetate, prin expresia nesfârșită a emoțiilor secundare. O exprimare sănătoasă a emoțiilor primare, ne întărește și ne dă un sentiment de demnitate și autonomie și atrage empatia și susținerea celorlalți, pe măsură ce ne vindecăm.
În conflictul interpersonal, dacă persoanele implicate pot ajunge la sentimentele lor primare, rezolvarea devine posibilă. În momentul în care începem să ne ocupăm de mișcările primare, ceva se poate mișca în sistem și lucruri importante, care fuseseră ascunse, pot fi acum dezvăluite și incluse. Devine astfel posibilă încheierea traumelor, iar marea suferință ancestrală poate să-și ocupe un loc în trecut, mai degrabă decât să se repete în prezent.
