Sa traim cu inima deschisa
Daca ar fi vorba despre a gasi un sens al vietii, acela poate fi despre a trai cu inima deschisa si neaparata de ziduri. Sa ne pastram inima deschisa, indiferent de provocarile vietii, devine si principala noastra responsabilitate – doar asa iesim din cercul repetitiei tiparelor, a povestilor de viata reluate din generatie in generatie. Doar asa putem incepe sa traim in autenticitate si constienta.
Cu totii am simtit ca inima ne-a fost franta la un moment dat si nu conteaza cine a facut acest lucru, important este sa fie franta, pentru ca atunci se rupe doar ceea ce am construit in jurul inimii ca sa supravietuim.
Prin ranile noastre intra lumina si potentialul transformarii, asa ca nu mai e necesar sa cautam bypass-uri, ca sa evitam suferinta. Doar stand cu curaj si maturitate in mijlocul ranilor si durerii noastre, ceva poate muri – mecanismele noastre de aparare si zidurile, pe care le-am construit in jurul inimii noastre, pentru a ne proteja.
Odata cu acest exercitiu putem descoperi ca durerea nu e atat de adanca si nu dureaza cat de mult credeam. Acesta poate fi momentul de la care incepem sa traim cu adevarat. Pana la acest moment doar am supravietuit, am fost pe pilot automat, ne-am agatat de viata si am apucat lucruri de care nu avem nevoie: shopping compulsiv, consum de zahar, tigari, mancare, munca, parteneri noi, toate in exces, pentru ca sa umplem golul si sa evitam durerea sufleteasca. Pana la acest moment am folosit toate acele mecanisme de aparare deprinse in copilarie (disociere, negare, reprimare etc), atunci cand ne-a fost prea greu sa stam cu emotii coplesitoare si situatii pe care le-am perceput ca fiind traumatice, iar parintii nostri nu au putut fi conectati emotional si prezenti pentru noi. Toate aceste mecanisme ne-au tinut departe de emotiile noastre, de corpul si nevoile noastre, de starea de prezenta si de fapt de viata pe care avem potentialul sa o traim.
Pe de alta parte, e nevoie de timp pentru vindecare si cand incetam sa mai fim atat de grabiti sa ne vindecam, atunci aceasta se poate produce. Atunci cand ne oprim, putem intra in contact cu noi si incepem sa primim. Nu ne ajuta goana dupa prea multe cursuri, terapii, retreaturi, carti, spiritualitate, mentori, intrucat vindecarea nu poate fi grabita. Tot acest prea mult este tot o fuga de noi insine, din instanta traumatizata a supravietuitorului, care ne poarta pana la epuizare in a face mai mult, mai bine si de fapt intr-o permanenta competitie cu noi.
Este folositor sa fac un loc in inima mea pentru tot ce vad in lume, pentru ca ceea ce exclud se va repeta, iar ceea ce caut sa tin departe, capata si mai multa putere. Miscarea vindecatoare este sa ne deschidem inima pentru miscarea intregului si astfel putem deveni locul de transformare pentru ca toata lumea sa apartina. Inima intelege dincolo de cuvinte.
Putem vindeca ceea ce acceptam ca a fost, insa nu vom ajunge sa fim niciodata complet vindecati, ci am putea doar sa fim in pace cu ceea ce a fost si cu ceea ce suntem.
Deschiderea inimii este o chestiune de timp, spatiu si siguranta. Uneori credem ca trebuie sa muncim din greu sa ne deschidem inima, credem ca putem s-o fortam, dar de fapt trebuie doar sa slabim usor, putin cate putin, stransoarea in care ii tineam marginile si sa o lasam sa se deschida.