Renuntarea la suferinta
Suferinta este habituala si include sentimente profunde de durere, tristete, jale, dar si credinte limitative (inconstiente), credinte religioase si chiar modul de a simti intensitatea vietii. Viata in suferinta are beneficiile ei: ne poate califica ca sfinti sau martiri, ne permite participarea in grupuri de suport si astfel ne da sentimentul de apartenenta. Este mai usor sa ramai in suferinta, decat sa te simti agresor sau sa-ti ierti agresorul. Suferinta amana actiunea si ne pastreaza in loialitate fata de sistemul familial, ca sa simtim ca apartinem si deci putem supravietui. Suferinta reprezinta evitarea luarii responsabilitatii si pastrarea starii de victima, in care vina o poarta mereu ceilalti. De fiecare data cand nevoile sufletului sunt ignorate, corpul sufera si dezvolta in timp simptome si boli.
In practica sistemica a muncii de constelatii trebuie sa descoperim de ce/pentru cine este purtata acesta aceasta suferinta, adica tot ce are legatura cu boli, simptome, accidente, sinucideri. Purtam suferinta ca si copii pentru parintii nostri, la fel cum si ei au purtat-o pentru parintii lor si tot asa, transgenerational, manifestam aceleasi dinamici, care ne poarta prin vieti care nu sunt traite la potential maxim: “Port suferinta pentru tine mama/tata, ca tu sa fii bine pentru mine”. “Am purtat asta pentru tine, ca tu si suferinta ta sa fiti vazute. Acum te vad pe tine si suferinta ta. Acum vad ca te pot onora si altfel. Eu pot face diferit si te pot onora si pe tine”.
Constiinta personala ne permite sa apartinem, iar constiinta colectiva aduce ce este exclus/uitat in sistem si astfel cele 2 planuri se completeaza si se suprapun; astfel are loc o dubla identificare – prin apartenenta dar si cu cel exclus din sistemul familial.
Dizabiliatile si pierderile sunt modalitati naturale ale destinului, prin care invatam sa fim in acord. Adictiile si problemele de alimentatie sunt incercari de a reface miscarea intrerupta catre unul dintre parinti. Alte simptome cum sunt bolile, suicidul, accidentele, provin tot din incurcaturile sistemice.
In munca de constelatii se lucreaza fenomenologic, fara a sti dinainte urmatorul pas, printr-o abordare cu smerenie, in care te lasi surprins si descoperi imaginea mai mare. Constelatia ne ofera o perspectiva noua, dar ca sa spargem tiparul e nevoie de suport, iar rezolvarea necesita angajament. Constelatiile ofera imagini vindecatoare si un curaj magic pentru actiune, ca sa renuntam la loialitatile inconstiente fata de suferinta. Imaginea initiala din constelatie arata situatia actuala si este foarte puternica, in timp ce imaginea finala ofera o perspectiva vindecatoare, care insa este fragila si are nevoie de suport – de multe ori este recomandata psihoterapia, ca metoda de integrare a realitatii revelate in constelatii.
Pentru a lucra cu suferinta sau simptomele este necesar ca acestea sa fie externalizate in constelatii si sa purtam un dialog cu ele. Sunt binevenite si ritualurile in care putem sa multumim, sa dam inapoi, sa ne inclinam, sa ne intoarcem cu spatele si sa cream o granita simbolica cu suferinta.
Este un proces de parcurs pana sa putem primi viata de la parinti, sa le multumim pentru acest dar si apoi sa ne intoarcem cu spatele la ei si cu fata catre viitorul nostru: “Draga mama/tata, multumesc pentru darul vietii. Tot restul il las cu voi”. “Primesc viata de la voi, cu toate costurile pe care le-ati avut si voi face ceva bun cu ea, in onoarea voastra. De aici inainte ma ocup eu.” Cu aceasta fraza il descarc de responsabilitate pe copilul interior (instanta traumatizata), ii comunic ca este in siguranta, ca de acum ma pot ocupa, ca adult, de toate problemele si totodata ca pot avea alegeri diferite si sanatoase fata de alegerile parintilor.
Este important sa nu mentinem critica si nemultumirea fata de parinti, pentru ca atunci nu suntem cu adevarat liberi. Putem sa ne conectam cu compasiunea fata de povestile lor de viata, suferinta lor si totodata sa intelegem ca au facut tot ce au putut si stiut cel mai bine: ”Multumesc pentru tot ceea ce ati putut face pentru mine”.
Ca o concluzie, putem spune ca suferinta este doar o alegere, iar iesirea din suferinta poate fi dificila, dar totodata este un act de maturitate si asumare al propriului destin.