Renunțarea la suferință

Renunțarea la suferință

Suferința este habituală și include sentimente profunde de durere, tristețe, jale, dar și credințe limitative (inconștiente), credințe religioase și chiar modul de a simți intensitatea vieții. Viața în suferință are beneficiile ei: ne poate califica ca sfinți sau martiri, ne permite participarea în grupuri de suport și astfel ne dă sentimentul de apartenență. Este mai ușor să rămâi în suferință, decât să te simți agresor sau să-ți ierți agresorul. Suferința amână acțiunea și ne păstrează în loialitate față de sistemul familial, ca să simțim că aparținem și deci putem supraviețui. Suferința reprezintă evitarea luării responsabilității și păstrarea stării de victimă, în care vina o poartă mereu ceilalți. De fiecare dată când nevoile sufletului sunt ignorate, corpul suferă și dezvoltă în timp simptome și boli.

În practica sistemică a muncii de constelații trebuie să descoperim de ce/pentru cine este purtată această suferință, adică tot ce are legătură cu boli, simptome, accidente, sinucideri. Purtăm suferința ca și copii pentru părinții noștri, la fel cum și ei au purtat-o pentru părinții lor și tot așa, transgenerațional, manifestăm aceleași dinamici, care ne poartă prin vieți care nu sunt trăite la potențial maxim: “Port suferința pentru tine mamă/tată, ca tu să fii bine pentru mine”. “Am purtat asta pentru tine, ca tu și suferința ta să fiți văzute. Acum te văd pe tine și suferința ta. Acum văd că te pot onora și altfel. Eu pot face diferit și te pot onora și pe tine”.

Conștiința personală ne permite să aparținem, iar conștiința colectivă aduce ce este exclus/uitat în sistem și astfel cele 2 planuri se completează și se suprapun; astfel are loc o dublă identificare – prin apartenența dar și cu cel exclus din sistemul familial.

Dizabilitățile și pierderile sunt modalități naturale ale destinului, prin care învățăm să fim în acord. Adicțiile și problemele de alimentație sunt încercări de a reface mișcarea întreruptă către unul dintre părinți. Alte simptome cum sunt bolile, suicidul, accidentele, provin tot din încurcăturile sistemice.

În munca de constelații se lucrează fenomenologic, fără a ști dinainte următorul pas, printr-o abordare cu smerenie, în care te lași surprins și descoperi imaginea mai mare. Constelația ne oferă o perspectivă nouă, dar ca să spargem tiparul e nevoie de suport, iar rezolvarea necesită angajament. Constelațiile oferă imagini vindecătoare și un curaj magic pentru acțiune, ca să renunțăm la loialitățile inconștiente față de suferință. Imaginea inițială din constelație arată situația actuală și este foarte puternică, în timp ce imaginea finală oferă o perspectivă vindecătoare, care însă este fragilă și are nevoie de suport – de multe ori este recomandată psihoterapia, ca metodă de integrare a realității revelate în constelații.

Pentru a lucra cu suferința sau simptomele este necesar ca acestea să fie externalizate în constelații și să purtăm un dialog cu ele. Sunt binevenite și ritualurile în care putem să mulțumim, să dăm înapoi, să ne înclinăm, să ne întoarcem cu spatele și să creăm o graniță simbolică cu suferința.

Este un proces de parcurs până să putem primi viața de la părinți, să le mulțumim pentru acest dar și apoi să ne întoarcem cu spatele la ei și cu fața către viitorul nostru: “Dragă mamă/tată, mulțumesc pentru darul vieții. Tot restul îl las cu voi”. “Primesc viața de la voi, cu toate costurile pe care le-ați avut și voi face ceva bun cu ea, în onoarea voastră. De aici înainte mă ocup eu.” Cu această frază îl descarc de responsabilitate pe copilul interior (instanța traumatizată), îi comunic că este în siguranță, că de acum mă pot ocupa, ca adult, de toate problemele și totodată că pot avea alegeri diferite și sănătoase față de alegerile părinților.

Este important să nu menținem critica și nemulțumirea față de părinți, pentru că atunci nu suntem cu adevărat liberi. Putem să ne conectăm cu compasiunea față de poveștile lor de viață, suferința lor și totodată să înțelegem că au făcut tot ce au putut și știut cel mai bine: “Mulțumesc pentru tot ceea ce ați putut face pentru mine”.

Ca o concluzie, putem spune că suferința este doar o alegere, iar ieșirea din suferință poate fi dificilă, dar totodată este un act de maturitate și asumare al propriului destin.