Propozițiile – transmisiuni care aduc vindecarea sufletului

Propozițiile – transmisiuni care aduc vindecarea sufletului

Fiecare propoziție există într-un anumit spațiu. O propoziție pe care o rostesc azi nu mai este la fel cu cea pe care am spus-o mai demult, chiar dacă este identică, pentru că eu nu mai sunt același.

În munca de constelații, comunicarea succintă ajută la ieșirea din dramă; este folositor să comunicăm ceea ce este, într-un mod blând și direct: “Îmi pare rău că am făcut acel lucru. Îmi pare rău că te-am rănit”. Nu este nevoie de explicații lungi, pentru că vindecarea apare în spațiul în care inimile se întâlnesc cu empatie.

Frazele folosite în constelații sunt o ofrandă pe altarul sufletului clientului. Ele reprezintă întruchiparea adevărului și astfel devin transmisiuni care aduc vindecarea.

Rostirea frazelor nu trebuie forțată, ci mai degrabă primită cu curiozitate, ca și cum am încerca o haină nouă. Capacitatea de a spune fraze vindecătoare vine din contactul cu noi înșine, cu esența sinelui.

Când o frază este rostită din locul autenticității, munca de vindecare este bine făcută. Propozițiile sunt ca niște entități vii, ca și cum ar avea o conștiință proprie. Ele se nasc din adevăruri profunde și e nevoie să fim în contact cu esența noastră pentru a le putea rosti, pentru că putem fi în contact cu celălalt, atunci când suntem în contact cu noi înșine. Ca terapeut sau facilitator nu putem spune clienților ce au de făcut, ci este necesar să facem călătoria împreună, de la egal la egal, pentru că nu pot invita un client să pășească într-o călătorie pe care eu nu am făcut-o.

Atitudinea cea mai potrivită a facilitatorului este blândețea, neutralitatea, empatia, prezența, smerenia și lipsa de judecată, care presupune capacitatea de a sta cu necunoscutul, cu acel “nu știu ce urmează”. Această abilitate se dezvoltă prin a-ți permite, gradual, să stai și cu disconfortul, chiar și cu stările de anxietate, cărora să le dai un container de siguranță. Altfel, poți ajunge să lucrezi din mental și te afli în starea de a te strădui, de a forța lucrurile, care vine din propria anxietate, ce poate fi transferată clientului. Este nevoie de curiozitate și conștientizare, nu de perfecțiune, pentru că frica nu va dispărea niciodată. La fel cum niciodată nu vom fi pe deplin vindecați, ci poate doar în pace cu părțile frânte din noi.

Propozițiile vindecătoare sunt un proces de cocreație între facilitator și client; le ascultăm în sufletul clientului și apoi le punem în cuvinte. Suntem așezați în informație și trebuie să avem deschiderea de a conține spațiul și a asculta. Nu trebuie să cerem clientului să rostească ceva ce nu poate și pentru asta ne putem imagina cum arată propoziția în corpul clientului – doar când corpul continuă să se miște, propoziția poate fi rostită.

Frazele vindecătoare pot fi explorate ca și cum ar fi însuflețite și pot avea înțelesuri diferite, în momente diferite, pentru că exprimă o mișcare interioară pe care să o poți face. Fiecare propoziție poate fi un vehicul pentru o mișcare interioară profundă, iar ca facilitator putem crea contextul pentru ca mișcarea să se poată întâmpla. Chiar și cele mai mici mișcări interioare pot crea cele mai profunde emoții.

Propozițiile sunt mai mult decât suma cuvintelor pe care le conțin, ele încapsulează un adevăr profund. De exemplu, rostind propoziția: “Te iau ca pe mama/tatăl meu”, nu înseamnă că sunt în regulă cu tot ce a făcut sau a spus părintele meu, dar înseamnă că nu mă mai împotrivesc destinului meu și îl recunosc pe cea/cel care mi-a adus darul vieții. Asta înseamnă că mă pot pleca în fața iubirii părinților mei, a bunicilor, a strămoșilor și a istoriei, care a făcut posibilă întâlnirea lor, astfel că eu să pot veni pe lume. Așa pot fi în acord cu viața pe care am primit-o și cu calea mea de intrare în această lume – părinții mei.

Doar această propoziție în sine poate fi încorporată și poate deveni o călătorie de ani de zile, care evoluează și se schimbă în timp. Când spun această propoziție, predau toate argumentele în mâna destinului și pornesc în călătoria de a fi în acord cu lumea așa cum este: “Mă plec în fața destinului tău pe care l-ai avut ca să-mi fii mamă/tată și în fața destinului meu de a fi copilul tău”.

O parte din felul în care am ajuns pe lume nu este treaba noastră, iar călătoria personală este aceea de a-ți lua înapoi bunătatea, inocența și lipsa de judecată. Indiferent cum ai ajuns aici (pot fi și situații de abuz de orice fel), esența bunătății și inocenței tale a supraviețuit, iar inima ta știe că oricare au fost circumstanțele venirii tale pe lume, ești binevenit aici și nu trebuie să mai porți vina generațiilor anterioare. Doar prin aceste mișcări interioare profunde ajungi să te simți binevenit în viața ta și să dai mai departe urmașilor inocența și bunătatea.

Viața este un miracol și parcurge continuu generații și evenimente traumatice, doar pentru a ajunge la noi, iar strămoșii noștri se bucură pentru noi de fiecare dată când reușim să răzbatem și să ne trăim viața din plin.