- Email: psiholog@oanasavin.ro
- +40722299322
Perfecțiune sau excelență?
“Sunt atent să nu confund excelența cu perfecțiunea. Excelența mă pot strădui să o ating, perfecțiunea este treaba lui Dumnezeu”, Michael J. Fox.
O paralelă între perfecționism și excelență
Perfecționismul este o trăsătură de personalitate caracterizată printr-o nevoie sau o dorință intensă de a fi sau de a părea fără niciun defect. Implică stabilirea pentru sine însuși a unor standarde extrem de înalte și a unor scopuri imposibil de atins, ceea ce reprezintă o cale sigură spre dezamăgire și nefericire. Perfecționismul provine dintr-o presiune internă de a evita eșecul și critica și din nevoia de a fi văzuți, apreciați, valorizați, lucruri care cel mai probabil au lipsit în copilărie din relația cu părinții.
Perfecționismul este convingerea conform căreia trebuie să fii perfect pentru a fi acceptat, pentru a fi valoros. Este o gândire de tip „alb-negru”, fără zone de gri. Tot ceea ce nu este perfect este considerat a fi un eșec, o nereușită. Perfecționismul este mai degrabă o atitudine decât un comportament. Două persoane se pot angaja în aceleași comportamente pentru a încerca să câștige un concurs, însă una să urmărească excelența și cealaltă perfecțiunea. Diferența se regăsește nu în scopul în sine, ci în felul în care gândești și te raportezi la acel scop. Căutarea atingerii excelenței este dorința de a fi cât mai bun posibil, de a urca la cel mai înalt nivel, dar fără a asocia acestei dorințe nevoia imperativă de a fi cel mai bun, de genul: “Locul 2 nu există”.
Așa cum se întâmplă întotdeauna, o trăsătură pozitivă dusă la extrem se poate transforma într-una negativă – pentru propria persoană și pentru ceilalți. Deși un angajament față de excelență este ceva pozitiv, exacerbarea acestei trăsături duce la crearea unei bariere în calea realizării sarcinilor și a construirii unor relații eficiente. La nivel individual, perfecționismul este asociat cu depresia, iar la nivelul echipei, poate sta în calea progresului, întrucât proiectele nu vor fi niciodată suficient de bune pentru a fi implementate. Pentru organizații, un accent exagerat asupra perfecțiunii poate duce la paralizie și la incapacitatea de a inova.
Diferența dintre excelență și perfecțiune
Oamenii confundă deseori perfecțiunea cu excelența. Când ne străduim pentru excelență, avem standarde ridicate, iar acestea ne pot încuraja să aducem îmbunătățiri, să rezolvăm probleme și să evoluăm. Dar perfecționiștii nu se așteaptă doar la excelență, au standarde imposibil de atins – fără spațiu și compasiune pentru orice fel de greșeală.
• Perfecționiștii au standarde imposibil de atins
Oricât de înalt ar fi un standard acesta trebuie să rămână realizabil. Sunt lucruri pe care le putem realiza cu un efort rezonabil și perseverență, însă urmărirea perfecțiunii este inutilă, pentru că nu se poate realiza niciodată. Perfecționiștii urmăresc standarde imposibil de atins, pentru ei înșiși și pentru cei din jur, chiar și atunci când acest lucru le afectează negativ sănătatea, relațiile și valoarea de sine, aduce stres, demotivare, copleșire și frustrare.
• Perfecționiștii văd greșelile ca eșecuri
Oamenii care caută excelența acceptă greșelile ca inevitabile și apreciază ceea ce învață din ele. Perfecționiștii însă, văd greșelile ca dovezi ale inadecvării sau inferiorității lor. Se așteaptă să știe totul, să depășească pe toată lumea, să fie deasupra criticilor și să nu dezamăgească niciodată pe nimeni. Acest lucru nu este doar nerealist, ci și o povară greu de dus.
Astfel, diferența principală dintre excelență și perfecționism stă în percepția asupra greșelilor sau defectelor: perfecționiștii au tendința să generalizeze excesiv greșelile și să se concentreze pe defecte. Această distorsiune cognitivă îi menține blocați pe negativ și incapabili să vadă aspectele pozitive ale imperfecțiunilor și potențialul de învățare care există.
Perfecționismul este încurajat
Suntem înclinați să privim cu îngăduință sau chiar cu admirație tendința unora spre perfecționism. În plus, există în ultimii ani și o presiune socială provocată de creșterea performanțelor pe plan academic și profesional, a concurenței de pe piața muncii, dar și din cauza rețelelor mass media și de socializare care promovează imaginea perfectă.
Conform cercetărilor perfecționismul a crescut în rândul elevilor și studenților și se referă la perfecționismul de toate tipurile: auto-orientat (trebuie să fiu perfect), prescris social (alții se așteaptă ca eu să fiu perfect) și orientat către celălalt (aștept ca alții să fie perfecți).
Pericolele perfecționismului
Perfecționismul este toxic pentru că, în timp ce perfecționiștii își doresc succesul, ei se concentrează de fapt pe evitarea eșecului, ceea ce duce la o orientare negativă. De aceea se ajunge la amânare, tendința de a evita provocările, gândire rigidă, lipsa încrederii în sine, lipsa creativității și comparații toxice, stimă de sine scăzută, frică de eșec. Toate aceste emoții negative conduc la anxietate, depresie, tulburări obsesiv compulsive, tulburări de alimentație și chiar impulsuri suicidare.
Cum să eviți perfecționismul
• Testează-ți limitele. Una dintre trăsăturile perfecționismului este de a evita situațiile în care poți da greș. Dacă dorești să excelezi, trebuie să depui din ce în ce mai mult efort și să accepți provocări noi, care să reprezinte oportunități de a-ți testa abilitățile și de a învăța chiar din eventuale greșeli.
• Caută feedback. Perfecționismul este adesea asociat cu evitarea criticilor. Folosește-te de feedback ca punte către dezvoltarea abilităților și talentelor, nu ca informații ce au potențialul de a te bloca sau demotiva.
• Ai încredere în tine. O atitudine pozitivă înseamnă că poți să-ți îmbunătățești abilitățile și să te perfecționezi. Dacă faci o greșeală este important să nu te dai bătut și să manifești blândețe și compasiune față de tine.
• Planifică-ți evoluția. Caută elementele problematice ale unei soluții ce ar întârzia proiectul, însă fă diferența față de acele soluții care pot fi implementate imediat, în scopul testării și perfecționării. Este acceptabil să lansezi un proiect atunci când este suficient de bun – nu perfect.
Atingerea excelenței presupune multă muncă, răbdare și o mulțime de alte resurse. Dar, spre deosebire de perfecționism, excelența nu cere sacrificarea totală a propriei persoane, pentru că tinde să se concentreze pe procesul reușitei și nu pe rezultat.
