Perfectiune sau excelenta?
“Sunt atent sa nu confund excelenta cu perfectiunea. Excelenta ma pot stradui sa o ating, perfectiunea este treaba lui Dumnezeu”, Michael J. Fox.
O paralela intre perfectionism si excelenta
Perfectionismul este o trasatura de personalitate caracterizata printr-o nevoie sau o dorinta intensa de a fi sau de a parea fara niciun defect. Implica stabilirea pentru sine insusi a unor standarde extrem de inalte si a unor scopuri imposibil de atins, ceea ce reprezinta o cale sigura spre dezamagire si nefericire. Perfectionismul provine dintr-o presiune interna de a evita esecul si critica si din nevoia de a fi vazuti, apreciati, valorizati, lucruri care cel mai probabil au lipsit in copilarie din relatia cu parintii.
Perfectionismul este convingerea conform careia trebuie sa fii perfect pentru a fi acceptat, pentru a fi valoros. Este o gandire de tip „alb-negru”, fara zone de gri. Tot ceea ce nu este perfect este considerat a fi un esec, o nereusita. Perfectionismul este mai degraba o atitudine decat un comportament. Doua persoane se pot angaja in aceleasi comportamente pentru a incerca sa castige un concurs, insa una sa urmareasca excelenta si cealalta perfectiunea. Diferenta se regaseste nu in scopul in sine, ci in felul in care gandesti si te raportezi la acel scop. Cautarea atingerii excelentei este dorinta de a fi cat mai bun posibil, de a urca la cel mai inalt nivel, dar fara a asocia acestei dorinte nevoia imperativa de a fi cel mai bun, de genul: “Locul 2 nu exista”.
Asa cum se intampla intotdeauna, o trasatura pozitiva dusa la extrem se poate transforma intr-una negativa – pentru propria persoana si pentru ceilalti. Desi un angajament fata de excelenta este ceva pozitiv, exacerbarea acestei trasaturi duce la crearea unei bariere in calea realizarii sarcinilor si a construirii unor relatii eficiente. La nivel individual, perfectionismul este asociat cu depresia, iar la nivelul echipei, poate sta in calea progresului, intrucat proiectele nu vor fi niciodata suficient de bune pentru a fi implementate. Pentru organizatii, un accent exagerat asupra perfectiunii poate duce la paralizie si la incapacitatea de a inova.
Diferenta dintre execelenta si perfectiune
Oamenii confunda deseori perfectiunea cu excelenta. Cand ne straduim pentru excelenta, avem standarde ridicate, iar acestea ne pot incuraja sa aducem imbunatatiri, sa rezolvam probleme si sa evoluam. Dar perfectionistii nu se asteapta doar la excelenta, au standarde imposibil de atins – fara spatiu si compasiune pentru orice fel de greseala.
• Perfectionistii au standarde imposibil de atins
Oricat de inalt ar fi un standard acesta trebuie sa ramana realizabil. Sunt lucruri pe care le putem realiza cu un efort rezonabil si perseverenta, insa urmarirea perfectiunii este inutila, pentru ca nu se poate realiza niciodata. Perfectionistii urmaresc standarde imposibil de atins, pentru ei insisi si pentru cei din jur, chiar si atunci cand acest lucru le afecteaza negativ sanatatea, relatiile si valoarea de sine, aduce stres, demotivare, coplesire si frustrare.
• Perfectionistii vad greselile ca esecuri
Oamenii care cauta excelenta accepta greselile ca inevitabile si apreciaza ceea ce invata din ele. Perfectionistii insa, vad greselile ca dovezi ale inadecvarii sau inferioritatii lor. Se asteapta sa stie totul, sa depaseasca pe toata lumea, sa fie deasupra criticilor si sa nu dezamageasca niciodata pe nimeni. Acest lucru nu este doar nerealist, ci si o povara greu de dus.
Astfel, diferenta principala dintre excelenta si perfectionism sta in perceptia asupra greselilor sau defectelor: perfectionistii au tendinta sa generalizeze excesiv greselile si sa se concentreze pe defecte. Aceasta distorsiune cognitiva ii mentine blocati pe negativ si incapabili sa vada aspectele pozitive ale imperfectiunilor si potentialul de invatare care exista.
Perfectionismul este incurajat
Suntem inclinati sa privim cu ingaduinta sau chiar cu admiratie tendinta unora spre perfectionism. In plus, exista in ultimii ani si o presiune sociala provocata de cresterea performantelor pe plan academic si profesional, a concurentei de pe piata muncii, dar si din cauza retelelor mass media si de socializare care promoveaza imaginea perfecta.
Conform cercetarilor perfectionismul a crescut in randul elevilor si studentilor si se refera la perfectionismul de toate tipurile: auto-orientat (trebuie sa fiu perfect), prescris social (altii se asteapta ca eu sa fiu perfect) si orientat catre celalalt (astept ca altii sa fie perfecti).
Pericolele perfectionismului
Perfectionismul este toxic pentru ca, in timp ce perfectionistii isi doresc succesul, ei se concentreaza de fapt pe evitarea esecului, ceea ce duce la o orientare negativa. De aceea se ajunge la amanare, tendinta de a evita provocarile, gandire rigida, lipsa increderii in sine, lipsa creativitatii si comparatii toxice, stima de sine scazuta, frica de esec. Toate aceste emotii negative conduc la anxietate, depresie, tulburari obsesiv compulsive, tulburari de alimentatie si chiar impulsuri suicidare.
Cum sa eviti perfectionismul
• Testeaza-ti limitele. Una dintre trasaturile perfectionismului este de a evita situatiile in care poti da gres. Daca doresti sa excelezi, trebuie sa depui din ce in ce mai mult efort si sa accepti provocari noi, care sa reprezinte oportunitati de a-ti testa abilitatile si de a invata chiar din eventuale greseli.
• Cauta feedback. Perfectionismul este adesea asociat cu evitarea criticilor. Foloseste-te de feedback ca punte catre dezvoltarea abilitatilor si talentelor, nu ca informatii ce au potentialul de a te bloca sau demotiva.
• Ai incredere in tine. O atitudine pozitiva inseamna ca poti sa-ti imbunatatesti abilitatile si sa te perfectionezi. Daca faci o greseala este important sa nu te dai batut si sa manifesti blandete si compasiune fata de tine.
• Planifica-ti evolutia. Cauta elementele problematice ale unei solutii ce ar intarzia proiectul, insa fa diferenta fata de acele solutii care pot fi implementate imediat, in scopul testarii si perfectionarii. Este acceptabil sa lansezi un proiect atunci cand este suficient de bun – nu perfect.
Atingerea excelentei presupune multa munca, rabdare si o multime de alte resurse. Dar, spre deosebire de perfectionism, excelenta nu cere sacrificarea totala a propriei persoane, pentru ca tinde sa se concentreze pe procesul reusitei si nu pe rezultat.