Mișcarea întreruptă cu tatăl

Mișcarea întreruptă cu tatăl

Mișcarea întreruptă reprezintă o tulburare a ordinii familiale, o deconectare percepută de bebeluș/copil în relația cu unul dintre părinții săi. Aceasta se poate datora unei traume, afecțiuni, stări depresive sau de epuizare a părintelui și poate fi rezultatul propriei mișcări întrerupte cu unul sau ambii părinți. Mișcarea întreruptă reprezintă de fapt întreruperea legăturii cu unul sau ambii părinți. Rezultatul este că bebelușul nu primește experiența oglindirii de la părintele său și este dificil să-și dezvolte sentimentul propriei persoane, a imaginii de sine, iar la maturitate își va întrerupe mișcarea atunci când se îndreaptă spre ceva ce își dorește în viață.

Ce se mai poate întâmpla este că părinții să proiecteze pe copil, nevoile neîndeplinite din relația cu părinții lor (în general se întâmplă proiecția pe copilul care are același gen cu părintele unde a existat dificultatea în relație).

Dacă ne referim la rolul tatălui, acesta se ocupă de siguranța copilului, de limitele exterioare, în timp ce mama are rolul de a facilita comunicarea și a oferi siguranță în spațiul căminului. Tatăl ne pune în contact cu lumea, iar mama cu viața. O relație dificilă cu tatăl, devine o relație dificilă cu autoritatea și sentimentul nedreptății este cel mai pregnant simțit. Mișcarea întreruptă cu părintele se va resimți ca o permanentă pendulare, fără a ști care îți este locul. Dependențele existente în viața de adult (alcool, țigări, droguri, jocuri de noroc etc) dau măsura unor nevoi de conținere neîndeplinite, în special în relație cu tatăl.

Tatăl îndeplinește în principal 3 roluri:

– protector – oferă siguranță împotriva pericolelor exterioare, înlătură pericolele din mediul social al copilului;

– autoritate – aduce disciplina și pregătește copilul pentru viitor, îi deschide orizontul, îl învață să aspire, să gestioneze cu calm situațiile stresante, să nu se pună în pericol;

– susținător financiar – oferă susținerea materială pentru îndeplinirea nevoilor copilului.

Tatăl face o treabă bună atunci când reușește să ofere copilului ghidare și protecție, fără știrbirea autorității. Pot apărea însă manifestări de abuz ale autorității, rigiditate, control excesiv, interacțiune intelectuală lipsită de căldură și conectare emoțională. Pentru a-mi lua locul în lume este necesar să-l primesc pe tată în interiorul meu!

Lipsa tatălui și a energiei masculine de ghidare și călăuzire, poate conduce la maturitate și la căutarea permanentă de lideri, ghizi și maeștri spirituali.

Din loialitate față de mamă, copiii își pot percepe tatăl prin ochii ei, iar respingerea acesteia față de partenerul ei să devină mai târziu modul în care ajungem ca femei să vedem bărbații; fetele urmează tiparul mamei și vor căuta un tată în toți bărbații întâlniți, văzând în aceștia toate problemele pe care le vedea mama la partenerul său. Pentru băieți, situația este și mai dificilă, ei nefiind capabili să-și întemeieze propria familie. Femeile își iau vitalitatea de la mamă, de la energia ei fertilă, în timp ce pentru bărbați conectarea cu tatăl/masculinul este foarte importantă, fiind legată de supraviețuire.

Este important să refacem mișcarea întreruptă cu părinții, pentru a fi în pace cu rădăcinile noastre și cu sursa vieții, mai ales că aceștia devin, prin introiecție, părți din noi. A fi bine cu părinții, înseamnă a fi bine cu noi înșine, a fi așezați pe drumul nostru, liberi să ne trăim viața după propriile alegeri.

În procesul de a ne uita la mișcarea întreruptă cu tatăl, este util să-i dăm un loc suferinței lui și să-i putem vedea povestea de viață, înțelegând că a făcut tot ce a știut și a putut mai bine. Este necesar să ne reunim cu partea traumatizată din noi, pentru a-i da instanței emoționale a copilului, siguranța că adultul care am devenit îi poate oferi ce n-a primit de la părinți. Este important să putem ieși din judecata părinților și să ne reașezăm pe locul de copil. Acest proces presupune maturizarea emoțională și ieșirea din starea de victimă, pentru a deveni adultul creator al propriei sale realități.

În munca de constelații putem rosti diferite propoziții vindecătoare, care să reașeze echilibrul perturbat în dinamica sistemică, cum sunt: “Dragă tată, eram doar un copil și aveam nevoie de susținerea ta. Și deși nu le-am primit, am continuat să te iubesc”. “Tu ești tatăl meu, iar eu sunt copilul tău. Tu mi-ai dat viața și fără tine n-aș fi azi aici, și pentru asta îți mulțumesc”. “Dragă tată indiferent ce s-a întâmplat, ești tatăl meu, iar eu sunt copilul tău și acum stau în fața ta, ca fiica ta/fiul tău”. “Dragă tată, îmi pare rău, dar nu pot să-ți dau eu ce n-ai primit. Eu pot să fiu doar copilul tău și să-ți dăruiesc iubirea mea de copil”. “Dragă tată, de aici te văd și pe tine și suferința ta și știu că nu pot face nimic pentru tine. Pot doar să fiu copilul tău și atât. Și poate într-o zi, mă vei putea vedea și tu ca pe copilul tău. Până atunci, eu stau aici și mă deschid către tine”. “Dragă tată, mi-e dor de tine, de îmbrățișarea ta. Mi-e dor să fiu din nou copilul tău”.