Incepe cu tine
Corporatistii nu sunt doar ceea ce se numeste „white collars”, persoane profesioniste, imbracate business, pricepute la prezentari si la urmarirea targetului – oricare ar fi acela. Nu sunt doar niste persoane care ajung sa traiasca misunea, viziunea si valorile corporatiei chiar si acasa, in vietile lor personale. Nu sunt doar intr-o permanenta competitie cu altii asemenea lor si mai ales cu ei insisi, pentru a avea mai mult succes, a avea o pozitie mai inalta, a primi aprecierea odata cu noi task-uri mai provocatoare. Corporatistii sunt mult mai mult decat atat – sunt in primul rand oameni cu talente si aspiratii poate inca nedescoperite, sunt oameni sensibili, cu emotii si pasiuni, oameni care poate mai asteapta sa-si gaseasca un sens mai presus de existenta actuala.
Se poate intampla ca dupa ce ai trecut de prima tinerete, in care poate ai muncit pe branci, cu mult over time pentru ca sa arati ce poti, intr-o incercare continua de a fi tot mai bun, incepi sa simti epuizarea care nu se mai duce doar cu cateva ore de somn la sfarsit saptamana sau intr-un concediu. Pe fondul acesta simti ca nu mai poti retine toate detaliile, ca totul devine plat si anost, ca lucrurile pe care le faceai inainte cu pasiune au ajuns sa te consume prea mult, nu mai ai energie, te oboseste chiar si perspectiva unei noi zile, iar un inceput de saptamana ajunge sa strice toata seara zilei de duminica. De fapt stresul resimtit de atatia ani isi spune cuvantul, iar epuizarea perceputa este doar varful icebergului, pentru ca dedesubt este foarte posibil sa existe deja instalata depresia, in combinatie sau nu cu anxietatea.
Viata ta a curs mult prea mult timp de la un week-end la altul sau de la un concediu la altul, iar existenta ta a fost oarecum pusa pe „hold” pana cand vei termina de achitat ratele, vei avea pozitia de manager, copiii vor fi pe picioarele lor, vei avea silueta sau sanatatea de acum 10 ani etc. Intre timp ai avut treaba, foarte multa treaba, pentru ca dependenta de munca si performanta ne da prea putin timp sa fim atenti la noi, la nevoile noastre, la emotiile si sentimentele noastre.
Daca la un moment dat reusim sa iesim din acest pilot automat sau mod de supravietuire, abia de aici incolo incepe dezvoltarea interioara si posibilitatea a ne exprima in mod autentic si de a fi aliniati cu noi insine. Adica, doar cand ne scoatem din priza si ne uitam la noi, ajungem sa ne cunoastem si sa ne intelegem nevoile. Si sa vedem ca poate nu prea au fost implinite, nici cand eram copii si nici acum ca adulti nu suntem in contact cu ele, nu stim cum sa ni le indeplinim si mai degraba asteptam asta de la cei din jur. Si ca poate nici acasa lucrurile nu arata stralucit, ca doar de asta ne-am refugiat in munca excesiva. Poate ca relatia cu parintii e dificila si colac peste pupaza nici cu copilul nu prea reusesc sa comunic. Iar de la partener, asta daca am noroc sa fiu intr-o relatie, incep sa vad ca imi doresc mai mult: iubire, conectare, timp de calitate impreuna,sustinere si intelegere.
Wow, ce multa treaba am – cu ce sa incep? Raspunsul este: incepe cu tine. Pentru ca stii bine ca pe cei din jur nu ai sa-i poti schimba, insa poti lucra la tine si la realitatea ta interioara care se traduce apoi intr-o perceptie diferita asupra ceea ce te inconjoara. Si DA, meriti sa faci asta, DA contezi, de fapt esti chiar cea mai importanta persoana din viata ta. Si din nou DA, nu e prea tarziu si mai ales DA se poate! (cu putina determinare si perseverenta).
Cum sa faci asta? Raspunsul este dezvoltare personala cat cuprinde si mai ales un nou stil de viata. Nu trebuie sa pleci din corporatie, ci doar sa te redefinesti ca persoana, sa afli cine esti, ce te bucura si te implineste, cum sa ai grija de tine si sa te pui pe primul loc, cum sa ai relatii de calitate cu familia, cum sa te relaxezi (si asta se invata si mai ales se antreneaza). Asta insemna sa testezi si sa vezi ce ti se potriveste: poate stretching, yoga sau dansuri, poate practica meditatiei si a recunostintei zilnice, poate plimbari in natura sau practicarea unui sport, poate (re)descoperirea unui hobby, poate psihoterapie individuala, terapie de grup sau alte forme de terapie, care se gasesc acum din abundenta pe piata. Important este sa simti ca faci lucruri pentru tine, important este sa-ti construiesti motivatia si bucuria de viata. Nu spun ca este simplu sau ca-ti va iesi din prima, insa spun ca face toti banii, adica merita cu varf si indesat!
Asa ca daca te-ai hotarat ca merita – incepe de azi, daca ai inceput deja – persevereaza!