- Email: psiholog@oanasavin.ro
- +40722299322
Îți dorești o relație profundă, dar când cineva se apropie cu adevărat începi să cauți motive să te retragi. Îți dorești să fii văzut, dar când cineva îți descoperă vulnerabilitățile simți nevoia să schimbi subiectul. De ce apropierea emoțională poate deveni inconfortabilă tocmai pentru oamenii care o caută cel mai mult? Modelul Internal Family Systems oferă o perspectivă interesantă asupra acestui paradox.
De ce ne este uneori mai ușor să iubim de la distanță decât să permitem cuiva să ne cunoască cu adevărat? Ce explică Internal Family Systems despre frica de intimidate.
Există oameni care își doresc foarte mult o relație apropiată, dar care, atunci când o întâlnesc, încep să se simtă inconfortabil. La început, totul pare să meargă bine. Își doresc să vorbească, să petreacă timp împreună, să descopere persoana din fața lor. Dar, pe măsură ce relația devine mai intimă, apare o schimbare subtilă. Încep să observe defecte. Devine deranjantă disponibilitatea celuilalt. Simt că au nevoie de mai mult spațiu. Uneori se retrag fără să poată explica exact de ce.
Alteori se întâmplă contrariul: se atașează foarte repede, devin excesiv de preocupați de relație și interpretează orice schimbare de comportament ca pe un posibil semn de respingere.
Ambele experiențe pot ascunde o dificultate comună: vulnerabilitatea implicată în apropierea emoțională.
Perspectiva Internal Family Systems (IFS) ne invită să explorăm aceste reacții nu doar prin prisma stilurilor de atașament, ci și prin intermediul conflictelor dintre diferite instanțe interioare.
Când permitem cuiva să ne cunoască profund, îi oferim acces la lucruri pe care de obicei încercăm să le protejăm. Îi arătăm nesiguranțele, nevoile, sensibilitățile, temerile și uneori părți din noi pe care nici măcar nu le acceptăm cu ușurință.
Pentru unii oameni, această experiență este reconfortantă. Pentru alții, poate fi însoțită de anxietate. De exemplu:
Aceste comportamente pot avea funcții de protecție. Ele reduc, cel puțin temporar, riscul perceput de respingere, rușine sau pierdere a controlului. Dar pot avea și un cost: persoana ajunge să fie prezentă în relație fără să se simtă cu adevărat cunoscută.
În modelul Internal Family Systems, reacțiile noastre interioare pot fi explorate ca părți care încearcă să gestioneze experiențe emoționale dificile. Aplicat relațiilor, acest model ne poate ajuta să înțelegem câteva situații aparent contradictorii.
Poate apărea la persoanele care au învățat că a avea nevoie de cineva este riscant. Independența devine o sursă de siguranță, iar solicitarea ajutorului poate provoca disconfort.
În relații, această parte poate determina persoana să își ascundă nevoile, să evite conversațiile dificile și să se retragă atunci când celălalt încearcă să ofere sprijin.
Uneori, apropierea este menținută prin adaptare excesivă. Persoana spune ceea ce crede că celălalt vrea să audă, evită dezacordurile și își modifică preferințele pentru a nu risca pierderea relației.
Problema este că acceptarea obținută astfel poate deveni greu de diferențiat de sentimentul că ești iubit pentru ceea ce ești cu adevărat.
Aceasta poate interpreta întârzierea unui mesaj, o schimbare de ton sau nevoia de spațiu a partenerului ca pe un semn că relația este în pericol.
Caută reasigurări, analizează conversațiile și încearcă să anticipeze eventualele semne de respingere.
Uneori, tocmai experiența de a fi văzut și acceptat poate fi neobișnuită. Persoana poate simți că pierde controlul sau că se expune prea mult.
Retragerea oferă o senzație temporară de protecție, chiar dacă, pe termen lung, poate împiedica dezvoltarea intimității.
Există o diferență importantă între a avea grijă de cineva și a permite cuiva să aibă grijă de tine.
Când ești cel care oferă, ai un anumit grad de control. Decizi cât oferi, când te apropii și cât dezvălui despre tine.
Când primești, situația se schimbă. Trebuie să tolerezi faptul că altcineva îți observă nevoile. Că poate vedea când ești vulnerabil. Că uneori nu ai toate răspunsurile. Că poți primi ajutor fără să îl poți controla sau recompensa imediat.
Pentru o persoană obișnuită să fie mereu puternică, disponibilă și independentă, această experiență poate fi surprinzător de dificilă.
În perspectiva IFS, merită explorată întrebarea: ce anume încearcă să prevină reacția mea atunci când cineva îmi oferă apropiere?
Poate fi teama de a deveni dependent. Poate fi rușinea de a avea nevoi. Poate fi amintirea unor experiențe în care încrederea a fost urmată de dezamăgire.
În loc să forțăm apropierea, putem încerca să înțelegem de ce anumite forme de intimitate sunt percepute ca riscante.
Teoria atașamentului, dezvoltată inițial de John Bowlby și extinsă prin cercetările lui Mary Ainsworth, explică modul în care experiențele relaționale timpurii pot influența așteptările și comportamentele din relațiile ulterioare.
Cercetările ulterioare au descris tipare precum atașamentul securizant, anxios și evitant.
IFS și teoria atașamentului pot fi folosite complementar în înțelegerea dificultăților relaționale.
De exemplu, o persoană cu tendințe de atașament evitant poate avea dificultăți în a tolera apropierea emoțională. Din perspectiva IFS, terapeutul poate explora ce reacții protectoare apar în acele momente și ce experiențe sau temeri încearcă să gestioneze.
O persoană cu tendințe de atașament anxios poate avea nevoie de reasigurări frecvente. Prin explorarea părților interioare, poate deveni mai conștientă de temerile activate de distanța celuilalt.
Este important să nu transformăm aceste concepte în etichete rigide. Stilurile de atașament nu reprezintă identități fixe, iar reacțiile relaționale pot varia în funcție de context și de persoana cu care interacționăm.
În terapia IFS, clientul poate explora ce se întâmplă în interiorul său atunci când apare apropierea emoțională. De exemplu, terapeutul poate invita persoana să se concentreze asupra unui moment recent în care a simțit impulsul de a se retrage dintr-o relație.
În loc să analizeze imediat comportamentul partenerului, explorarea se poate îndrepta către propria experiență:
Un obiectiv al procesului este ca persoana să poată recunoaște reacțiile protectoare fără să fie dominată automat de ele. Nu înseamnă să devină vulnerabilă cu orice preț și nici să ignore semnalele reale de pericol dintr-o relație. Dimpotrivă, capacitatea de a distinge între o relație nesigură și o relație în care apropierea provoacă disconfort din cauza unor experiențe anterioare este extrem de importantă.
Poți folosi aceste întrebări ca punct de plecare pentru reflecție:
Nu există răspunsuri corecte. Important este să observi dacă anumite comportamente se repetă și ce efect au asupra relațiilor tale.
Poate că una dintre cele mai importante lecții despre apropiere este că nu trebuie să devenim complet lipsiți de temeri pentru a construi relații autentice.
Putem avea nevoie de spațiu și, în același timp, să ne dorim apropiere. Putem simți vulnerabilitate și totuși să alegem să comunicăm. Putem avea dificultăți în a primi afecțiune și să învățăm treptat să nu o mai respingem automat. IFS ne propune să privim aceste contradicții cu mai multă curiozitate și mai puțină judecată.
Pentru că, uneori, ceea ce pare indisponibilitate emoțională este o încercare de protecție. Iar ceea ce pare nevoie excesivă de confirmare poate ascunde o teamă profundă de pierdere.
Nu trebuie însă să justificăm orice comportament prin trecutul nostru. Avem responsabilitatea de a învăța să construim relații în care există reciprocitate, respect și limite sănătoase.
Poate că adevărata intimitate începe atunci când nu mai simți că trebuie să alegi între a fi iubit și a te proteja. Când poți fi apropiat de cineva fără să renunți la tine și poți fi vulnerabil fără să te simți lipsit de apărare.
Adresa
Email
Telefon