- Email: psiholog@oanasavin.ro
- +40722299322
Ai obținut ceea ce îți doreai, dar în loc să te bucuri, începi să te întrebi cât va dura. Ai o relație frumoasă, dar te gândești că partenerul s-ar putea răzgândi. Primești o veste bună și primul impuls este să te pregătești pentru o eventuală dezamăgire. De ce poate deveni fericirea însăși o sursă de neliniște?
De ce ne este uneori teamă să fim fericiți? Cum explică Internal Family Systems tendința de a anticipa dezamăgirea chiar și atunci când lucrurile merg bine
Există oameni care nu reușesc să se bucure pe deplin de momentele frumoase. Primesc o promovare și încep imediat să se întrebe dacă vor face față responsabilităților. Întâlnesc pe cineva de care se îndrăgostesc și, înainte ca relația să se consolideze, se gândesc la posibilitatea despărțirii. Reușesc să rezolve o problemă importantă, dar mintea lor găsește deja următorul motiv de îngrijorare.
Uneori, nici măcar nu este nevoie să se întâmple ceva rău. Este suficient ca lucrurile să meargă bine pentru ca o neliniște familiară să apară.
„Să nu mă bucur prea tare, ca să nu fiu dezamăgit.”
„Sigur există ceva ce nu am observat.”
„Nu poate să fie totul atât de bine.”
Acest fenomen este uneori descris prin conceptul de teamă de fericire. Nu este un diagnostic psihiatric, ci o expresie folosită pentru a descrie anumite atitudini și convingeri negative asociate bucuriei.
Modelul Internal Family Systems (IFS) oferă o perspectivă interesantă asupra acestui fenomen: ce-ar fi dacă o parte din noi ar considera că bucuria ne face vulnerabili?
Pentru unii oameni, momentele bune sunt însoțite de o nevoie puternică de a verifica dacă totul este în regulă. Nu se pot relaxa complet. Au impresia că trebuie să rămână atenți, să nu se entuziasmeze prea mult și să nu își construiască așteptări.
Uneori, această atitudine este legată de experiențe în care lucrurile bune au fost urmate de evenimente dureroase.
Poate că în copilărie ai avut perioade de liniște într-un mediu familial imprevizibil. Poate că ai trăit o relație în care apropierea și afecțiunea alternau cu respingerea. Poate că ai avut experiențe repetate în care ai investit speranță într-un proiect sau într-o persoană și ai fost dezamăgit.
În astfel de contexte, anticiparea unui rezultat negativ poate deveni o strategie prin care încerci să reduci impactul unei eventuale pierderi. Dacă nu te bucuri prea mult, poate crezi că nu vei suferi atât de mult dacă lucrurile se schimbă.
Dar există un paradox: încercând să te protejezi de suferința viitoare, ajungi să limitezi capacitatea de a trăi experiențele bune din prezent.
În Internal Family Systems, reacțiile noastre pot fi explorate ca manifestări ale unor părți interioare care încearcă să gestioneze diferite vulnerabilități.
Să presupunem că primești o veste extraordinară. Ai obținut ceva pentru care ai muncit mult. În loc să te bucuri, apare imediat gândul: „Nu te entuziasma. Nu știi dacă va dura”.
Într-o explorare IFS, terapeutul ar putea invita persoana să observe această reacție și să devină curioasă în legătură cu funcția ei. Nu pentru a o elimina, ci pentru a înțelege ce încearcă să prevină.
Poate că există o parte care se teme de dezamăgire. Poate că încearcă să te împiedice să investești prea mult emoțional. Poate că a învățat că speranța este periculoasă pentru că, în trecut, a fost urmată de pierdere. Din această perspectivă, pesimismul permanent nu este privit doar ca o problemă de gândire, ci poate fi explorat și ca o strategie de protecție.
O altă manifestare poate fi nevoia de a controla permanent lucrurile. Persoana verifică de mai multe ori dacă a făcut totul corect, analizează fiecare detaliu și încearcă să anticipeze toate scenariile posibile. Chiar și atunci când nu există un motiv concret de îngrijorare, simte că trebuie să rămână pregătită.
De exemplu, cineva care se află într-o relație stabilă poate interpreta o zi mai aglomerată a partenerului drept un semn că relația se deteriorează. În loc să se bucure de apropierea existentă, începe să caute dovezi că ceva nu este în regulă.
În IFS, această reacție poate fi explorată ca o încercare de a menține controlul asupra unei experiențe percepute ca imprevizibile. Partea protectoare poate considera că, dacă identifică suficient de devreme orice schimbare, va putea evita suferința.
Dar nicio relație și nicio experiență umană nu pot fi controlate în totalitate. Uneori, capacitatea de a te bucura presupune și acceptarea faptului că nu poți garanta rezultatul.
Există mai multe moduri în care teama de dezamăgire poate influența comportamentul.
Minimalizarea reușitelor. Obții ceva important, dar îți spui că nu este mare lucru sau că oricine ar fi putut reuși.
Amânarea bucuriei. Îți spui că te vei bucura după ce vei rezolva încă o problemă, după ce vei avea mai mulți bani sau după ce toate condițiile vor fi perfecte.
Anticiparea pierderii. În loc să trăiești o experiență pozitivă, te gândești la posibilitatea ca aceasta să dispară.
Neîncrederea în lucrurile bune. Când cineva se comportă frumos cu tine, cauți motivul ascuns sau te întrebi când se va schimba.
Distanțarea emoțională. Nu te implici complet în experiențe pozitive pentru a evita sentimentul de vulnerabilitate.
Aceste comportamente nu au întotdeauna aceeași cauză. Pot fi influențate de anxietate, perfecționism, experiențe anterioare, norme culturale sau dificultăți de reglare emoțională.
Un aspect distinctiv al IFS este abordarea non-patologizantă a experiențelor interioare.
În loc să îți spui că trebuie să încetezi să mai fii negativ, poți încerca să observi ce se întâmplă în momentul în care apare anticiparea dezamăgirii. De exemplu:„Observ că tocmai am primit o veste bună, dar deja mă gândesc la ce ar putea merge rău.”
Într-o explorare inspirată de IFS, ai putea continua cu întrebări precum:
Scopul nu este să convingi partea respectivă că se înșală, ci să înțelegi perspectiva ei și să dezvolți o relație mai flexibilă cu această reacție. În terapia IFS, explorarea poate continua către experiențele mai vechi asociate cu această teamă, atunci când persoana este pregătită și există suficientă stabilitate emoțională.
Nu este nevoie să te obligi să fii optimist sau să ignori posibilitatea ca lucrurile să se schimbe.
Poți începe cu experiențe mici. Când primești o veste bună, observă primul impuls de a o minimaliza. Încearcă să nu îl urmezi automat.
Când cineva îți oferă un compliment, observă dacă simți nevoia să îl respingi sau să îl justifici.
Când ai o zi frumoasă, încearcă să nu o transformi imediat într-o preocupare despre ce urmează.
Și, mai ales, observă diferența dintre a fi realist și a te pregăti permanent pentru dezamăgire. A accepta că viața este imprevizibilă nu înseamnă că trebuie să trăiești fiecare experiență bună cu teama că se va termina.
Poate că ai învățat să nu te bucuri prea mult pentru că, într-o perioadă a vieții tale, bucuria a fost urmată de dezamăgire. Poate că ai ajuns să crezi că este mai sigur să nu ai așteptări decât să riști să suferi.
Dar între optimismul naiv și anticiparea permanentă a răului există un spațiu important: capacitatea de a te bucura de ceea ce ai acum, fără să pretinzi că poți controla viitorul.
Nu trebuie să ai garanția că o relație va dura pentru a te bucura de ea astăzi. Nu trebuie să știi că fiecare proiect va reuși pentru a fi mândru de ceea ce ai realizat. Nu trebuie să elimini toate incertitudinile pentru a-ți permite să trăiești o experiență frumoasă.
Poate că uneori vindecarea înseamnă și să înveți că bucuria nu trebuie urmată obligatoriu de o pedeapsă, o pierdere sau o dezamăgire. Că ai voie să trăiești un moment bun fără să te pregătești, în același timp, pentru sfârșitul lui.
Adresa
Email
Telefon