- Email: psiholog@oanasavin.ro
- +40722299322
Nu toate reacțiile la stres sunt vizibile. Uneori nu fugim și nu ne luptăm. Zâmbim când suntem răniți, acceptăm lucruri pe care nu ni le dorim, ne blocăm când trebuie să ne apărăm sau încercăm permanent să îi mulțumim pe ceilalți. Cum putem înțelege aceste reacții prin perspectiva Somatic Experiencing?
Uneori, comportamentele noastre sunt influențate de tipare de protecție învățate în experiențe dificile. Înțelegerea lor poate fi un prim pas către relații în care nu mai trebuie să renunțăm la noi înșine pentru a păstra liniștea.
Imaginează-ți că cineva îți vorbește urât. Te deranjează, te rănește și simți că a depășit o limită.
Știi că ar trebui să îi spui ceva. Ai chiar în minte ce ai vrea să răspunzi. Dar nu o faci. Zâmbești. Schimbi subiectul. Spui că nu este nicio problemă. Poate chiar îți ceri scuze, deși nu ai greșit cu nimic. Abia mai târziu, când ești singur, îți dai seama cât de mult te-a afectat situația. Îți imaginezi ce ai fi putut spune, te înfurii pe tine și te întrebi de ce nu ai reușit să te aperi.
Pentru unii oameni, acest tipar se repetă în relații, la serviciu, în familie și chiar în interacțiunile cu persoane necunoscute.
Nu este mereu vorba despre lipsa de curaj sau de personalitate. Uneori, în spatele comportamentului se află răspunsuri învățate la stres și amenințare.
Probabil ai auzit despre cele două reacții clasice la amenințare: fight și flight – luptă și fugă. Dar răspunsurile organismului sunt mai complexe.
În literatura despre traumă și stres sunt discutate și alte tipare:
Termenul fawn este popularizat în literatura contemporană despre traumă, dar nu reprezintă o categorie diagnostică oficială și nici un răspuns fiziologic distinct, stabilit la fel de riguros precum reacțiile de luptă și fugă.
Important este că aceste comportamente pot avea o funcție de protecție.
Un copil care crește într-o familie în care furia adulților este imprevizibilă poate învăța că este mai sigur să nu contrazică, să nu deranjeze și să observe permanent dispoziția celorlalți.
Un adult care a trăit într-o relație abuzivă poate ajunge să evite orice dezacord, chiar și în relații în care nu există o amenințare reală.
Ceea ce cândva a redus riscul unui conflict poate deveni, mai târziu, un tipar care îți limitează libertatea.
Există oameni care știu întotdeauna ce simt ceilalți, dar au dificultăți în a identifica propriile nevoi. Observă imediat dacă cineva este supărat. Își modifică tonul pentru a nu deranja. Își cer scuze preventiv. Se simt responsabili pentru starea emoțională a celor din jur.
La prima vedere, pot părea persoane extrem de empatice și înțelegătoare. Dar există o diferență între empatia autentică și adaptarea permanentă la ceilalți din teama de respingere sau conflict.
Empatia presupune să poți înțelege experiența altuia fără să îți pierzi contactul cu propria experiență. În schimb, atunci când liniștea celorlalți devine mai importantă decât propriile limite, relațiile pot deveni dezechilibrate.
Poți ajunge să spui „da” pentru a nu dezamăgi, să accepți comportamente care te rănesc și să îți ascunzi nemulțumirea până când aceasta se transformă în epuizare sau resentiment. Iar una dintre cele mai dificile consecințe este că, în timp, poți ajunge să nu mai știi ce îți dorești cu adevărat.
Somatic Experiencing, explorează inclusiv felul în care răspunsurile de protecție se manifestă în experiența corporală.
În această abordare, terapeutul poate lucra cu persoana pentru a observa ce se întâmplă în corp în situațiile în care apare blocajul, impulsul de retragere sau nevoia de a-i mulțumi pe ceilalți.
De exemplu, o persoană care are dificultăți în a spune „nu” poate observa că, atunci când încearcă să își exprime dezacordul:
În loc să se concentreze exclusiv pe întrebarea „De ce nu pot să mă impun?”, explorarea poate include și întrebarea „Ce se întâmplă cu mine în momentul în care încerc să mă apăr?”. Această schimbare de perspectivă poate fi importantă.
Pentru că uneori, dificultatea de a pune limite nu ține doar de ceea ce gândești despre tine, ci și de reacțiile emoționale și corporale asociate dezacordului.
În cadrul metodei se poate lucra gradual cu aceste reacții, fără a forța persoana să intre în situații copleșitoare.
Schimbarea nu înseamnă să devii brusc o persoană conflictuală sau să refuzi orice solicitare. Înseamnă să începi să recunoști diferența dintre ceea ce îți dorești și ceea ce faci din teamă.
Poți începe cu câteva întrebări:
Este teamă? Vinovăție? Neliniște? Teama că persoana respectivă se va supăra?
Uneori, reacția noastră este legată de consecințe pe care le anticipăm, nu neapărat de cele care vor apărea în realitate.
În loc să accepți imediat o solicitare, poți spune: „Am nevoie să mă gândesc puțin și apoi îți răspund”.
Una dintre cele mai dificile lecții este să înțelegi că nu ești responsabil pentru reglarea tuturor emoțiilor celorlalți.
Dacă ai fost obișnuit să menții pacea cu orice preț, să spui ce vor ceilalți să audă și să îți ascunzi nemulțumirea, ideea de a pune limite poate fi inconfortabilă.
Poți simți vinovăție chiar și atunci când faci ceva perfect legitim. Dar faptul că cineva este nemulțumit de răspunsul tău nu înseamnă automat că ai greșit.
Nu trebuie să fii permanent disponibil. Nu trebuie să explici fiecare refuz. Nu trebuie să repari toate tensiunile dintr-o relație. Și nu trebuie să îți sacrifici propriile nevoi pentru a demonstra că ești o persoană bună.
Uneori, adevărata schimbare începe în momentul în care nu mai confunzi siguranța cu absența conflictului și iubirea cu obligația de a-i mulțumi permanent pe ceilalți.
Adresa
Email
Telefon