- Email: psiholog@oanasavin.ro
- +40722299322
De ce apare procrastinarea?
“Pericolul se ascunde după amânare”, Titus Livius, Ab Urbe Condita (Istoria Romei)
Ce este procrastinarea?
Cuvântul procrastinare vine de la latinescul procrastinatus: pro (înainte) și crastinus, adjectiv al lui cras (mâine). Procrastinarea este actul de amânare inutilă a deciziilor sau acțiunilor. De exemplu, dacă trebuie să scrii un raport sau un eseu, dar sfârșești prin a pierde timpul pe internet, la TV sau făcând orice altceva, înseamnă că amânarea nu are beneficii reale sau logică.
Procrastinarea este definită ca un pattern persistent de comportament sau ca un eșec de auto-reglare, ce implică amânarea voluntară a inițierii sau completării unor responsabilități importante până în ultimul minut, în ciuda consecințelor negative așteptate. Procrastinarea este o condiție debilitantă, asociată cu un distres semnificativ, cu multiple consecințe negative și în timp poate contribui la dezvoltarea unor tulburări clinice cu impact în:
• sănătatea mentală – nivele ridicate de stres, îngrijorare, sentimente de vinovăție, anxietate, un nivel scăzut al stării de bine;
• starea de sănătate – amânarea tratamentului și mai puține comportamente sănătoase ducând la exacerbarea boliilor somatice;
• afectarea funcțională – performanță scăzută la școală sau la locul de muncă și îngrijorări financiare substanțiale.
Procrastinarea se asociază și cu:
• anxietate, teamă de eșec și o imagine de sine negativă. Deoarece persoanele care manifestă un nivel ridicat de procrastinare suferă de anxietate excesivă în contexte evaluative, s-a emis ipoteza că acestea au o imagine de sine negativă.
• perfecționism execesiv, autosabotare, disconfort în situații sociale. Persoanele au tendința să devină defensive în legătură cu rezultatele atinse, mai ales în situații care implică o evaluare publică, din cauza unui sentiment scăzut al valorii personale.
• stresul persistent, depresie, precum și mecanisme de coping dezadaptative.
Categorii de procrastinare
O serie de autori au propus mai multe categorii de procrastinatori:
√ ocazional – procrastinează doar în anumite cazuri;
√ cronic – procrastinează aproape în toate aspectele vieții sale;
√ relaxat – încearcă să evite stresul cât mai mult cu putință și tinde să renunțe la anumite activități sau să subevalueze activitățile dificile, concentrându-se mai mult asupra activităților distractive sau care au o importanță minoră pe termen lung;
√ auto-distructiv – prezintă aversiune față de sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească, care percepe că îi pun în pericol stima de sine;
√ pasiv – nu poate lua decizii pentru că nu se poate hotărî în privința unei strategii de pus în aplicare. Simte presiunea termenului limită și adoptă o atitudine pesimistă în privința rezultatelor muncii sale, dezvoltând sentimente de vinovăție și depresie, care îl fac să renunțe la sarcini.
√ activ – este capabil să ia decizii și să muncească sub presiunea termenelor limită care îl motivează. Se poate concentra asupra anumitor activități și poate finaliza sarcinile în ultimul moment.
√ naiv – nu este conștient de problemele de auto-control pe care le va avea în viitor, atunci când va trebui să finalizeze o sarcină;
√ sofisticat – este conștient de problemele de auto-control pe care le va avea în viitor, atunci când va trebui să finalizeze o sarcină;
√ academic – amână sistematic începerea unei activități, considerând că, dacă își desfășoară activitatea sub presiune, are performanțe mult mai bune. Este caracteristic “sindromul studentului”, în care sarcina de învățare este amânată până în ultimul moment, datorită plictiselii sau lipsei de motivație pentru o anumită materie. Anxietatea și frustrarea resimțite în apropierea examenului activează capacitatea de răspuns și reprezintă mecanismul de autoreglare al persoanei respective.
Motive și factori ai procrastinării
Procrastinarea reprezintă de fapt un mecanism de apărare, menit să evite trăirea unor emoții, dar care până la urmă duce la situații ce generează alte emoții, mai puternice, cu o conotație negativă. Așadar, inconștient, mintea procrastinatorului folosește un mecanism de apărare pentru a evita o sarcină percepută ca fiind neplăcută.
Există multiple motive datorită cărora se ajunge la procrastinare. Printre acestea se pot aminti: aversiunea, lipsa de motivație sau plictiseala față de o sarcină; frica de eșec sau de succes; dorința de a atinge perfecțiunea; sindromul ultimului-minut; disconfortul; mândria; confuzia; rușinea; rebeliunea și rezistența; deficitul de competențe; teama de a nu fi adecvat pentru sarcina respectivă; lipsa capacității de organizare; obișnuința de a amâna.
În ceea ce privește procrastinarea din punct de vedere medical, a fost avansată ipoteza conform căreia aceasta ar fi rezultatul unui efect de disforie. Acesta reprezintă un răspuns emoțional negativ asociat cu îndeplinirea unei sarcini, care produce un sentiment predominant de negativism (amânarea unor activități deoarece sunt percepute ca impuse de către cineva) sau de incompetență (frica de eșec subminează existența competențelor necesare pentru îndeplinirea unei sarcini).
Astfel, procrastinarea este un proces complex, la baza căruia pot sta mai mulți factori:
• caracteristicile sarcinii – când aceasta este prea dificilă, prea ușoară sau prea plictisitoare, va exista tendința de a da prioritate sarcinii care prezintă un mai mare interes;
• anxietatea și teama de eșec – amânarea unui proiect pentru a evita ca abilitățile personale să fie judecate sau de teama unor rezultate percepute ca imposibil de controlat;
• presiunea percepută – când există o încărcare cu prea multe sarcini sau așteptările celorlalți sunt prea ridicate, amânarea oferă pe moment sentimentul de a face față presiunii;
• mecanism de auto-apărare – strategie de pregătire în fața unui posibil eșec: lipsa timpului poate fi motivul nereușitei;
• trăsătură de personalitate care corelează cu altele ca: stima de sine scăzută, perfecționismul, autocontrol și încredere în sine scăzute;
• lipsa motivației de a ajunge de la intenție la punerea ei în acțiune;
• necesitatea menținerii autonomiei – amânarea unei activități impuse este o formă de a păstra controlul asupra momentului când respectiva activitate va fi făcută;
• momente din zi nefavorabile productivității – imposibilitatea de concentrare 8 ore pe zi asupra activității desfășurate și nevoia de scurte pauze, care însă este important să nu fie prelungite mai mult decât s-a planificat inițial.
Pentru a evita procrastinarea trebuie mai întâi conștientizate motivele care conduc la amânarea sarcinilor și modul în care această amânare împiedică atingerea obiectivelor, astfel încât să fie clar ce se evită de fapt prin procrastinare.
