Cum se simte conținerea

Cum se simte conținerea

În timpul sarcinii suntem conținuți în uterul mamei, iar înaintea nașterii, fiecare parte a corpului nostru este în contact cu peretele uterului. În timpul nașterii naturale, peretele pulsant al uterului, colul uterin și vaginul interacționează cu mișcările descendente ale copilului, spre canalul nașterii. Aceasta este o experiență foarte senzorială pentru mamă și copil. Chiar înainte de tăierea cordonului ombilical, copilul este pus pe pieptul mamei și va avea abilitatea ca în 30-40 de minute să ajungă la sân. În cazul nașterii prin cezariană, copilul nu are această abilitate.

După o naștere sănătoasă, copilul este conținut în brațele mamei, ținut cu fermitate, dar nu prea strâns și, de preferat, piele pe piele. Treptat, acest proces poate să se îndrepte către o altă experiență foarte senzorială: hrănirea la sân. În prezent există o mai mare conștientizare despre cât de liniștitor este pentru mamă să fie în travaliu în apă caldă, iar pentru copil să vină pe lume prin apă, mediu similar cu cel din uter.

Bebelușul se simte foarte liniștit, când este ținut în brațele mamei sau înfășat într-o pătură călduroasă. Într-un proces sănătos de conținere, mama este acordată la bebeluș și treptat își slăbește îmbrățișarea fermă, pe măsură ce bebelușul începe să se aventureze în afara brațelor sigure ale mamei. Acesta este un proces foarte lent și durează câțiva ani. Copilașii mici încep să se miște în afara îmbrățișării mamei sau a îngrijitorilor, și apoi revin, construindu-se treptat încrederea, pe măsură ce crește distanța și perioada de îndepărtare.

O mamă care se simte conținută de cei din jurul ei, va fi mai pregătită să-și conțină propriul bebeluș. Nașterea traumatică poate să interfereze cu acest proces. În absența mamei sănătoase, tatăl sau altă persoană apropiată familiei, poate fi cel mai bun îngrijitor pentru bebeluș și poate interveni să ofere conținerea necesară, în minutele sau orele ulterioare nașterii.

Încă se mai crede că este mai bine pentru bebeluși să fie separați de părinții lor și să fie ținuți în camere diferite, totuși suntem singurele mamifere care se separă de puii lor, înainte ca aceștia să fie pregătiți pentru asta.

Dacă suntem norocoși și avem această experiență timpurie de a ne simți conținuți, atunci experiența noastră ulterioară se va construi pe această bază. Ne vom simți în siguranță să fim aventuroși, să ne mișcăm către granițe, să ne asumăm riscuri, să simțim limitele.

O figură parentală încrezătoare, va trasa granițe sănătoase, atunci când este necesar, mai ales în jurul temelor legate de siguranță. Bineînțeles, uneori este dificil să evaluăm unde este o graniță necesară pentru un copil și unde propria noastră nevroză sau nevoie de control devine mai puternică. Într-o lume ideală, conținerea pe care o asigurăm ca părinți sau ca îngrijitori, se va simți cu o anumită margine și rigiditate, dar cu destul spațiu pentru copil să se dezvolte, să crească și să-și asume riscuri.

Un copil cu granițe prea strâmte și restrictive va deveni supus și obedient și îi va lipsi încrederea sau va deveni rebel și arțăgos. Un copil cu granițe prea slabe sau fără granițe, va manifesta comportamente extreme, în încercarea de a găsi niște limite. În viața adultă, acești copii sfârșesc adesea în instituții precum armata, poliția sau la celălalt capăt al continuumului, în închisoare – ca ultim loc de conținere. Cei norocoși pot beneficia de un container, în terapia de lungă durată sau în grupurile de suport.

Dar cum începem să construim un container de siguranță pentru noi înșine? Cum ne dezvoltăm abilitatea de a ne conține experiențele noastre, în loc să fim copleșiți de ele sau atât de reținuți și restrictivi, încât nicio conștientizare nu are acces?

Primul pas este practica de a fi cu noi înșine și creșterea conștientizării senzoriale. Care este propriul nostru sentiment față de conținere? Ne considerăm că suntem prea rigizi în corpul nostru sau prea puțin conștienți de ceea ce ni se întâmplă la nivel fizic? Sau suntem prea expuși la influența câmpului, adesea copleșiți de emoții și incapabili să conținem ceea ce se întâmplă?

Când suntem conținuți, ne putem dezvolta capacitatea de a deveni un container pentru alții și putem să conținem ceea ce se întâmplă cu ceilalți. Cu cât mai mult putem fi cu noi înșine, cu atât mai mult putem fi și cu alții.

Să fim capabili să ne conținem propriile experiențe ne oferă abilitatea de a fi deschiși către alții, de a primi experiențele lor fără să-i judecăm sau să devenim copleșiți de ele. Dacă suntem capabili să stăm cu propria suferință, putem sta și cu suferința altora, acesta fiind punctul de plecare pentru maturizare emoțională și vindecare.