Bolile și simptomele din perspectiva sistemică

Bolile și simptomele din perspectiva sistemică

Bolile și simptomele ne învață din perspectiva conștiinței sistemice să ne uităm la ceva ce lipsește sau este exclus din sistemul familial. Prin munca de constelații nu este vorba despre a găsi soluții, ci doar de a ne uita în sistemele familiei, la persoanele cărora nu le-a fost respectat locul sau la ceva ce nu a fost recunoscut sau onorat.

Putem începe să ne uităm la sănătate, viață, moarte și alte metaconcepte ca la niște atitudini pe care le-am învățat de la părinții noștri și aceștia la rândul lor de la strămoșii lor. Este important să înțelegem iubirea ca fiind forța majoră a bunăstării, respectului, păcii interioare și aceasta ne poate învăța să ne uităm la procesul bolii și al morții.

Există 3 dinamici ale încurcăturilor sistemice și identificărilor cu suferința/boala din familie:

-“te urmez”

-“eu în locul tău”

-“ispășesc pentru tine”

Exercițiu: Ne putem imagina, într-o stare meditativă că avem în spate o piramidă cu vârful îndreptat către noi, iar în spate se află mai multe generații, cât de multe putem cuprinde în imaginația noastră. Apoi putem să ne imaginăm prin ce au trecut aceste generații: războaie, revolte, foamete, emigrări și altele, care există cu siguranță în toate sistemele familiale. Ne putem uita ce tipare există în generațiile trecute și apoi am putea rosti: “Pentru că suferința ta/voastră să nu fie în zadar, voi face ceva bun cu viața mea în onoarea ta/voastră”.

Suferim din loialitate din 3 perspective ale conștiinței:

– conștiința personală, adică valorile familiei de origine sunt luate în interior prin introiectare;

– conștiința colectivă, mai impersonală, cere un echilibru și are legătură cu supraviețuirea clanului, grupului. Când cineva e exclus, respins, omorât, din loialitate cineva dintre descendenți, va purta aceste sentimente.

– metaconștiința, integrează tot și este dincolo de tine ca persoană și de grupul tău. Ne ajută să ne eliberăm de încurcături sistemice și identificări.

Conceptul de “loialitate oarbă”, așa cum e numită în munca de constelații se referă la fidelitatea și iubirea necondiționată a copilului față de părinții săi, acesta preluând dinamici inconștiente, boli, tipare de comportament, emoții, pe care le va manifesta în viața lui, pentru a fi asemenea părinților săi. Această mișcare inconștientă de a fi la fel cu părinții săi, are la bază nevoia copilului de a fi văzut și iubit de aceștia și generează încurcături sistemice și identificări. Ulterior, toate aceste nevoi neîndeplinite din copilărie, le ducem cu noi în viața de adult și ajungem să proiectăm figurile parentale pe persoanele importante din viața noastră, în încercarea de satisfacere a nevoilor. Aceasta nu este o soluție, pentru că aceste nevoi nu pot fi îndeplinite de către partenerii de viață sau de către alte persoane, așa că e util să ne putem maturiza emoțional și să începem să avem noi înșine grijă de toate nevoile neîndeplinite (reparentaj). Doar așa putem renunța la criticile și nemulțumirile față de părinți și putem accepta povestea noastră de viață așa cum a fost, pentru ca ulterior să trăim liberi și să putem face diferit de părinții noștri, eliberați de încurcături sistemice și identificări.

Simptomul sau boala este un fir care ne conduce către rădăcina problemei și are potențialul de a ne aduce în prezență și în asumarea propriei identități. Un simptom poate apărea și pentru a ne ține alături de o persoană pentru a fi văzut / a primi iubire (beneficiul bolii).

Încurcătura sistemică sau identificarea trebuie întâi conștientizată, iar durerea ne poate aduce în acest punct. Adultul are abilitatea de a putea oferi compasiune părții din el care este încă loială dinamicilor familiale. Primul pas în acest proces este să ne reconectăm cu instanța copilului, pentru a experimenta și simți memoriile și emoțiile dureroase, care pot fi astfel eliberate. Al doilea pas este să lăsăm în urmă ceea ce aparține altor membri ai sistemului familial – durerea, suferința, tristețea -, conștientizând că nu sunt ale noastre și respectând astfel destinul celor dinaintea noastră.

Munca de constelații oferă perspectiva mai largă pentru a ne uita la potențialul mișcării către vindecare. Unele simptome apar mai frecvent, ca un tipar în interiorul sistemului familial și sunt conectate cu anumite dinamici. Întrebările care se pot pune în acest caz sunt: De ce a apărut acest simptom? La ce folosește sau ce anume îmi arată? Când/care erau circumstanțele în care a apărut pentru prima dată? Cine din sistemul meu familial a mai avut acest simptom?

Suntem cu toții conectați la o forță mai mare care reglează. E folositor să ne expunem simptomului, să-l percepem și să-l explorăm. E un privilegiu să intri în contact cu simptomul, pentru că astfel poți simți emoțiile copilului, iar ca adult este nevoie să-ți depășești frica de a intra în contact cu durerea. Când se poate crea o distanță ca să vedem trauma, ne putem elibera. Loialitatea ne spune că suferința este mai ușoară decât permisiunea de a ne vindeca și de aici o ambivalență între dorința de a găsi o soluție pentru vindecare, dar și frica de a ne uita la traumă. De asta este nevoie de un efort permanent de a deveni conștienți și maturi emoțional. Frazele care se pot folosi în constelații sunt de genul: “Pentru că suferința ta să nu fi fost în van, eu voi trăi bine și în pace timpul care mi-a fost acordat”. “Voi lăsa cu tine ce-ți aparține ție”. “Consimt cu ceea ce este, așa cum este.” A consimți înseamnă să nu mai lupt, să nu mă mai împotrivesc și să las să plece ce nu-mi aparține și nu-mi mai folosește.

Din punct de vedere neurologic, plasticitatea creierului ne permite să ne însușim prin practică noi căi neuronale, noi comportamente și moduri de gândire, care să înlocuiască vechile tipare.

“Nu există floare de lotus fără mal și nici fericire fără durere și tristețe”, Thích Nhất Hạnh.